„Eliminarea mea a fost intenționată!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Pierre Boya, atacantul eliminat în minutul 27 al meciului dintre Pandurii și Rapid, a declarat că centralul Victor Berbecaru l-a amenințat înainte de meci că-l va taxa la prima greșeală comisă. Giuleșteanul a crezut inițial că centralul nu a vorbit serios și a fost surprins să descopere că acesta nu glumea…

"Arbitrul mi-a spus înainte de meci că mă va elimina la prima greșeală. Sub nicio formă nu a fost fault și știu foarte bine că decizia arbitrului a fost una intenționată. Mi-a spus ceva înainte de meci, dar nu mă gândeam că se va ajunge la așa ceva!", a spus Boya conform Sport.ro.

Camerunezul a mai spus că nu-i poartă pică arbitrului, dar că nu înțelege pentru ce a fost eliminat și crede, în proporție de 100%, că nu a avut nicio vină în acel duel. "Trebuia să am grijă ce fac, pentru că mă va taxa din prima. După meci am vorbit iar cu arbitrul și i-am urat mult noroc. I-am spus că el și-a făcut treaba, noi am pierdut încă un meci, asta e viața. Oamenii pot vedea reluările la TV, iar acestea îl acuză. Se vede clar ca eu nu am făcut nimic, eram între doi jucători și luptam pentru minge. La un moment dat, unul dintre adversari a țipat. Doar pentru asta am fost eliminat", a conchis atacantul giuleștean.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Mai rar s-a văzut aşa naş! Cum s-a îmbrăcat Cabral la nunta Roxanei Hulpe. FOTO şi VIDEO
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Jose Mourinho, gata să dea lovitura: așteaptă la Fenerbahce un jucător de la Real Madrid! ”Nu putem spune `nu`””
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează gravitatea ripostei ruse
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Soarele DEZLĂNȚUIT! 2 erupții colosale au avut loc în mai puțin de 12 ore
Ce avere a ajuns să aibă milionarul român care e co-proprietarul celui mai tare restaurant din Dubai: Am făcut multe greşeli
Ce avere a ajuns să aibă milionarul român care e co-proprietarul celui mai tare restaurant din Dubai: Am făcut multe…
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3…
UNGARIA se zdruncină din temelii. Se pregătește opțiunea NUCLEARĂ
UNGARIA se zdruncină din temelii. Se pregătește opțiunea NUCLEARĂ
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de vijelii - HARTA
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Armata Română pierde sute de militari lunar. Cum pot fi opriți soldații să părăsească sistemul
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Care e limita de alcoolemie în România. Mai este teloranță ZERO?
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape decât crezi
×